Date companie
 
 
 
 

Alte știri despre emil boc

RSS Știri
 

 
  • Buget de vreme rea din 6 Noiembrie 2011 in categoria Social - economic

    Cabinetul Emil Boc a pus la punct un buget de vreme rea, pentru anul viitor, după cum s-a exprimat chiar premierul, la întâlnirea cu delegația FMI, de la Palatul Victoria. Replica lui Jeffrey Franks a fost fară echivoc: ,,România intră în furtună mult mai bine pregătită decât în urmă cu doi ani și jumătate".

  • Constructorii Autostrăzii Arad-Timișoara, certați de premierul Emil Boc din 8 Octombrie 2011 in categoria Social - economic

    Premierul Emil Boc i-a mustrat pe constructorii Autostrăzii Arad-Timișoara pentru nerespectarea termenelor contractuale și i-a amenințat că va cere Ministerului Transporturilor să treacă la sancțiuni.

  • Un nou tronson, inaugurat, pe Autostrada Soarelui din 1 Octombrie 2011 in categoria Social - economic

    Tronsonul Murfatlar - Agigea de pe Autostrada Soarelui a fost dat integral în folosință, în prezența premierului Emil Boc și a ministrului Transporturilor, Anca Boagiu. Circulația pe o singură bandă se făcea din luna iulie, însă, acum, se poate circula pe toate cele patru benzi- câte două pentru fiecare sens. Autostrada are ca termen de finalizare luna iunie 2012, iar valoarea lucrărilor se ridică la aproximativ 600 de milioane de lei, fără TVA. 

  • Complex zootehnic, construit cu bani europeni, la Călărași din 25 Septembrie 2011 in categoria Social - economic

    Inaugurare cu fast, la Călărași, acolo unde premierul Emil Boc a tăiat panglica unui complex zootehnic construit cu bani europeni. Delegația guvernamentală, din care a făcut parte și ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a fost întâmpinată de oficialitățile locale cu pâine din grâu nou și cu palincã.

  • Emil Boc: "Veștile nu sunt bune nici în Europa, nici în lume cu privire la ieșirea din criza economică, ci dimpotrivă" din 10 Septembrie 2011 in categoria Social - economic

    Prezent la lansarea programului "Mihail Kogalniceanu", prin care statul garantează împrumuturi pentru întreprinderile mici și mijlocii, premierul Emil Boc a declarat că nu vom scăpa prea curând de criza economică.

  • Boc: ``Aștept de la niște profesioniști ai diplomației să discearnă între adevăr și gălăgie`` din 1 Septembrie 2011 in categoria Politic

    Premierul Emil Boc le-a dat o sarcinã nu foarte usoarã ambasadorilor României. Diplomatii trebuie sã convingã autoritãtile si oamenii de afaceri din tãrile strãine cã membrii Guvernului de la Bucuresti au luptat cum au putut mai bine cu criza.

  • Se aleg tinerii din PDL din 4 Iunie 2011 in categoria Politic

    Zi importanta pentru tinerii democrat-liberali, deoarece în prezența liderilor PDL își aleg noul lider. Singurul candidat la funcția de președinte al Organizatiei de Tineret a Partidului Democrat Liberal este Răzvan Mustea, cu moțiunea ”Tinerii - Forța Dreptei”. Pentru celelalte 33 de funcții de conducere s-au înscris 56 de candidați, aceștia urmând să fie aleși de peste 1.000 de delegați. De la eveniment nu au lipsit Emil Boc sau Elena Udrea, care au dat lectii de viata tinerilor democrat liberali.

  • Emil Boc, reales în fruntea PDL din 15 Mai 2011 in categoria Politic

    Premierul Emil Boc a fost reconfirmat în funcția de președinte al Partidului Democrat Liberal, după ce a obținut 868 de voturi în confruntarea cu Vasile Blaga, care a beneficiat de 499 de sufragii. Chiar dacă numele său nu a fost ștampilat decât de 24 dintre delegații prezenți la Convenția PDL, desfășurată la Palatul Parlamentului, Theodor Paleologu a câștigat inimile tuturor colegilor de partid.

  • PDL se pregateste de alegeri din 13 Mai 2011 in categoria Politic

    Partidul Democrat-Liberal este in fierbere! Premierul Emil Boc, actual președinte al formatiunii politice, secretarul general Vasile Blaga și deputatul Theodor Paleologu se confrunta sambata, la Convenția Națională a partidului pentru șefia democrat-liberalilor. De asemenea, delegații democrat-liberali trebuie sa aleaga cele 30 de funcții din Biroul Permanent National și membrii Comisiei de Integritate, Statut și Litigii și ai Comisiei Revizie și Control.

  • Protest in lanturi la Drobeta Turnu-Severin din 12 Mai 2011 in categoria Social - economic

    Protest in lanturi! Bãrbatul care l-a apostrofat pe Emil Boc în timpul vizitei la Drobeta-Turnu-Severin, si a fost apoi amendat, protesteazã legat în lanturi. Ion Olteanu a primit autorizatie de la Primãria orasului si va demonstra timp de o lunã în fata Prefecturii.

  • Emil Boc: Candidez să conduc partidul și Guvernul! din 28 Aprilie 2011 in categoria Politic

    Cu toate huiduielile din Vâlcea, premierul este hotărât să nu renunte la functia de prim-ministru în cazul în care va câștiga șefia PD-L. Șeful Executivului este de acord și cu faptul că românii pot avea dreptul dreptul să fie nemulțumiți.

  • Premierul Emil Boc a luat lumină de la biserica din satul natal din 24 Aprilie 2011 in categoria Social - economic

    Premierul Emil Boc a primit vestea învierii Mântuitorului Isus Hristos la biserica din localitatea natală, Răchițele, județul Cluj.

  • Boc, Blaga și Paleologu - candidații oficiali la șefia PD-L din 11 Aprilie 2011 in categoria Politic

    La început de săptămână, aspiranții la șefia PD-L și-au depus oficial candidaturile. In cursă sunt Emil Boc, Vasile Blaga și Theodor Paleologu. Lupta pentru conducerea partidului a împărțit formatiunea în două echipe. Una este condusă de actualul sef al democrat-liberalilor, Emil Boc, iar cealaltă de secretarul general, Vasile Blaga. Moțiunea premierului se intitulează ''România dreaptă, România puternică'', iar cea a fostului ministru de Interne- ''O Românie dreaptă, o Românie europeană''.

  • Boc și Borbely, în vizită la un centru REMAT din București din 22 Martie 2011 in categoria Social - economic

    La câteva zile de la demararea programului "Rabla"- ediția 2011, premierul Emil Boc și ministrul Mediului, Laszlo Borbely, au vizitat unul dintre centrele Remat din Capitală.

  • PD-L, între candidaturile lui Boc și Blaga din 14 Martie 2011 in categoria Politic

    Democrat-liberalii au intrat în linie dreaptă pentru alegerile interne. Lupta se va da intre actualul presedinte al partidului, Emil Boc si secretarul general din PD-L, Vasile Blaga. Fostul ministru de Interne a ezitat să facă un anunț oficial al candidaturii sale la sefia formatiunii.

 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2